Faceți lista de invitați înainte de a contracta locația!
Lista de invitați este unul dintre cele mai sensibile subiecte atunci când începeți organizarea nunții. Poate ați observat și voi că multe cupluri sau prietene care s-au căsătorit nu știau cum să o facă. De cele mai multe ori, părinții intervin și vor să invite „OBLIGAȚIILE”.
Acest număr de invitați va influența tot: bugetul, tipul evenimentului și chiar relațiile dintre familii. Tocmai de aceea, lista trebuie făcută cu atenție și cu inima, nu sub presiune.
1. Faceți o listă completă cu invitații voștri
Primul pas este să scrieți fiecare, separat, lista voastră de invitați. Adunați toate persoanele – fără să tăiați încă nimic.
După ce aveți numărul brut, reduceți lista cu aproximativ 30-35%, pentru că statistic, mulți nu vor veni. Unii vor trimite doar cadoul, alții nu vor putea ajunge.
De acest număr ajustat va depinde alegerea locației – o sală prea mare sau prea mică poate afecta întreaga atmosferă a nunții.
2. Împărțiți invitații pe categorii
Pentru a simplifica procesul, împărțiți lista în 4 mari categorii:
→ Familia apropiată
→ Rudele mai îndepărtate
→ Prietenii apropiați
→ Prietenii de la birou sau cunoștințele
Începeți cu cei fără de care nu concepeți nunta. Veți avea, inevitabil, și surprize plăcute, persoane la care nu vă așteptați să participe și altele care, deși păreau de nelipsit, nu vor veni.
Important este să rămâneți relaxați, să nu lăsați dezamăgirile să vă umbrească bucuria și să vă concentrați pe cei care chiar își doresc să fie alături de voi.
3. Gestionați presiunea familiei și „obligațiile”
Poate suna ciudat, dar părinții vor avea și ei dorința de a invita persoane dragi sau „obligații”. Este, într-un fel, și momentul lor.
Cel mai bine este să discutați deschis: întrebați-i dacă sunt într-adevăr „obligații” sau sunt oameni de suflet pentru ei. Nu le răpiți complet această bucurie.
De obicei, părinții nu vor aduce mai mult de 10 persoane, iar dacă acești invitați le aduc lor împlinire și liniște, poate merită să le faceți loc pe listă.
Alegerea locației pornește întotdeauna de la lista de invitați. Ea vă ajută să stabiliți bugetul, atmosfera și dimensiunea potrivită a evenimentului. Luați deciziile cu calm și claritate, iar nunta voastră va fi despre voi – nu despre obligații.
💍 Ești pregătită pentru ziua ta cea mare?
✔ Vrei să afli rapid dacă ești pe drumul unei nunți relaxate sau dacă te așteaptă un haos pe care nici nu îl bănuiești? Fă acum [Testul Stresului înainte de nuntă] – durează doar 3 minute.
✔ Simți că ai nevoie de ghidaj personalizat și vrei să scapi de griji? Programează acum o [întâlnire gratuită de consultanță] cu Liviu Dragne – Profesorul de Miri.